Fiecare celula a organismului este scufundata într-un lichid din care îsi arunca deseuri. Acest mediu trebuie sa aiba o compozitie stabila pentru a garanta starea buna si functionarea perfecta a celulelor. Echilibrul sau se bazeaza pe mecanisme de reglare orchestrate de sistemul limfatic. Acesta colecteaza excedentul de limfa, fluid incolor eliberat de sânge, care se acumuleaza în tesuturi, si îl aduce la inima. Limfa transporta substantele nutritive si preia deseurile celulare. Ea are drept sarcina transportul lipidelor si al moleculelor liposolubile, din intestin pâna în sânge.
Contine proteine, grasimi, saruri minerale, iar compozitia sa se apropie de cea a plasmei, din care are rezultat. Compozitia si aspectul sau difera totusi dupa regiune în care se gaseste. Astfel, în intestine, limfa contine multe grasimi si are un aspect laptos. În ficat, ea este bogata în proteine.
Sistemul limfatic contine vase limfatice, ganglioni si organele limfoide repartizate în diverse regiuni ale corpului.
Amigdalele, apendicele vermicular si splina sunt organe limfoide. Ele servesc drept depozit pentru celulele de aparare, cum ar fi limfocitele, care pot astfel sa intervina la aparitia unei infectii.
Ganglionii limfatici sunt mici aglomerari celulare de forma rotunjita, cu diametrul de 10-15mm, distribuiti sub forma de ciorchini de-a lungul vaselor limfatice. Fiecare ganglion este compartiment în mai multi foliculi limfatici bogati în globule albe, cum sunt limfocitele si macrofagele. Limfa care patrunde în ganglioni este filtrata de foliculi limfatici si debarasata de eventualii sai agenti infectiosi.
Amigdalele sunt conglomerate de foliculi limfatici, în care abunda celulele de aparare. De forma rotunjita, ele sunt acoperite de o mucoasa. Se întâmpla frecvent ca ele se umfle, în timpul unei angine. Celulele lor sunt în acest caz angajate într-o lupta încrâncenate împotriva bacteriilor ofensive. Ganglionii pot atunci sa-si mareasca volumul si sa fie palpati la nivelul gâtului, ceea ce înseamna ca vin în ajutorul amigdalelor.
Apendicele este situat între intestinul subtire si cel gros. Cu o lungime de 8 cm, are si el foliculi limfatici, care îi permit sa ajute organismului la combaterea infectiilor. Are totusi un rol minor, iar absenta sa nu se perturba cu nimic echilibrul mediului inferior al organismului.
Alt organ limfoid, splina este situata în partea de sus a abdomenului si cântareste cam 150g la adult. Functia sa principala este distrugerea globulelor rosii utilizate, dar ea joaca un rol important în sistem imun. Splina cuprinde minusculi foliculi repartizati în doua grupe: unii sunt compusi din limfocite imature, iar ceilalti din limfocite mature. Celulele defensive ale foliculelor asigura functiile imune ale splinei, producând anticorpi.
Circulatia limfei se face dinspre tesuturi spre sânge, prin intermediul valvelor si datorita contractiei muschilor netezi ai peretelui vaselor. Limfa este captata în tesuturi de capilarele limfatice, al caror perete îl strabate, si condusa la ganglioni. Dupa ce a fost filtrata, ea este evacuata spre spatiile interstitiale. Capilarele limfatice o colecteaza din nou pentru a o directiona spre inima. Limfa strabate tuburi din ce în ce mai importante: vase, trunchiuri, canale limfatice, apoi canalul toracic, vasul-amiral al sistemului limfatic, care deverseaza limfa în sânge la nivelul venelor situate la baza gâtului. Limfa dreneaza astfel mediul intern, jucând rolul de supapa de „preaplin”.
Structura sistemului limfatic seamana cu cea a sistemului sanguin: ea cuprinde în acelasi timp vase si organe. Analogia se opreste aici pentru ca, în sistemul limfatic, aceste doua parti sunt total independente una de alta. Visele limfatice vehiculeaza limfa spre inima, în timp ce organele limfatice servesc la stocarea limfocitelor care asigura apararea organismului.
Reteaua limfatică este constituită în primul rând din vase prezente în toate tesuturile, între celulele si capilarele sanguine. Doar sistemul nervos central, oasele, dintii si maduva osoasa sunt lipsite de sistem limfatic.
Alta specialitate a retelei limfatice: vasele sale sunt dotate cu un sistem de usi care se deschid si se închid în functie de presiunea existenta în compartimentul interstitial. Aceste valvule împiedica refluarea limfei. Odata ajunsa în capilare limfatice, ea se scurge spre vasele limfatice si se îndreapta spre inima. Aceste vase seamana mult cu venele. Vasele limfatice superficiale urmeaza acelasi itinerar ca venele superficiale, iar vasele profunde iau calea arterelor profunde.
Diametrul vaselor creste progresiv pe masura ce limfa se apropie de inima. Fiecare regiune a organismului are propriile sale vase limfatice. Cele ale gâtului dreneaza limfa de la nivelul capului si al gâtului. Vasele regiunii abdominale conduc limfa de la nivelul organelor abdominale, cum ar fi stomacul, ficatul, pancreasul si intestinele, spre ganglionii limfatici ai abdomenului. Apoi intra în actiune ganglionii care-si încep activitatea de epurare. Odata debarasata de particulele sale nocive, limfa porneste din nou spre alte vase limfatice înainte de a ajunge în circulatia venoasa.
Cele mai mari vase din aceasta retea formeaza asa-numitele trunchiuri limfatice. Limfa care parvine la nivelul toracelui se împarte în doua canale. Cele doua canale deverseaza limfa filtrata în circulatia venoasa, la baza gâtului, la punctul de jonctiune dintre vena jugulara interna si vena subclavie.
Spre deosebite de circulatia venoasa, circulatia limfatica functioneaza fara a fi pompata. Aceasta e pusa în miscare de contractiile muschilor scheletici. Ea se scurge variindu-si debitul în functie de presiunile provocate de cavitatea toracica la fiecare inspir. Totusi, sistemul cardio-vascular participa în mare parte la aceasta circulatie, prin extremitatea tecilor conjunctive care învelesc toate vasele, fie ca sunt sanguine, fie limfatice, comunicând acestora din urma vibratiilor primelor. Pulsatiile arterelor contribuie astfel direct la progresia limfei.
Contractiile muschilor netezi, situati în peretii canalelor limfatice, favorizeaza revarsarea finala a limfei în circulatia venoasa. Din aceasta cauza ea nu se scurge la fel de usor si rapid ca sângele. O activitate fizica nu poate decât sa amelioreze circulatia sa si deci drenajul substantelor nocive.
Sistemul limfatic are mai multe functii esentiale comune cu sistemul sanguin. Cele doua sisteme participa la activ la homeostazie, echilibrul mediului intern. Ele reprezinta o modalitate de transport al principiilor nutritive si al deseurilor dintr-un loc al organismului într-altul. Ambele dispun de mecanisme de aparare împotriva infectiilor.
marți, 13 aprilie 2010
CELULELE STEM
Celulele stem sunt progenitori nediferentiati care au abilitatea de a se divide si dezvolta intr-o multitudine de alte tipuri de celule inalt specializate care sunt capabile sa formeze tesuturi. Ele ar putea fi folosite in viitor pentru repararea diferitelor structuri specifice sau pentru cresterea de organe.
In functie de capacitatea lor replicativa si de potentialul de diferentiere, celulele stem au fost clasificate in:
1. Celule stem totipotente. Sunt produse prin fuziunea unui ovocit cu un spermatozoid. Tot celule totipotente sunt si cele aparute dupa primele diviziuni ale ovocitului fecundat. Acestea se pot diferentia in orice tip de celula, sunt capabile sa formeze o placenta si un embrion intreg;
2. Celule stem pluripotente. Sunt descendente ale celulelor totipotente. Se pot diferentia in toate tipurile celulare, cu exceptia celulelor totipotente. Sunt capabile sa formeze tesuturi derivate din toate cele trei foite embrionare (endoderm, mezoderm si ectoderm);
3. Celule stem multipotente. Sunt celule care produc celulele dintr-o singura familie, progenitori ai celulelor din diferite te suturi (ex:celulele stem hematopoietice se vor diferentia in celulele sanguine: hematii, celule albe, trombocite etc). Au un potential regenerativ imens si isi reinnoiesc continuu populatiile celulare;
4. Celule stem unipotente. Aceste celule pot produce un singur tip de celule, dar au proprietatea de a se reinnoi, ceea ce le diferentiaza de celulele non-stem.
Sursele de celule stem pot fi : organismul adult, celulele embrionare, celulele canceroase sau de la nivelul cordonului ombilical.
Celulele stem din organismele mature sunt celule nediferentiate gasite la nivelul diferitelor tesuturi si care de obicei sunt celule multipotente. Sunt mai corect denumite celule stem somatice pentru ca se pot gasi si la copii si la nivelul cordonului ombilical. O categorie aparte a atras atentia cercetatorilor: celulele numite spore-like. Sunt prezente in toate tesuturile si par a fi capabile sa supravietuiasca perioade lungi de timp in conditii severe de mediu.
Celulele stem embrionare sunt celule obtinute dintr-un embrion uman in faza timpurie a diferentierii (numit si blastocit, embrion ce este format din 50-150 de celule). Aceste celule sunt pluripotente. Cercetarile ce necesita celule embrionare umane sunt controversate, pentru ca, de obicei, pentru a initia o linie celulara cu celule stem este nevoie de distrugerea unui embrion.
Celulele stem canceroase apar prin transformarea maligna a celulelor stem adulte si par a fi sursa unor tumori, fiind responsabile si de metastazele si recaderile bolii. Rolul celulelor stem in etiologia diferitelor tumori se afla sub investigatii intense.
Celulele stem din cordonul ombilical sunt derivate din sangele din placenta si vasele ombilicale si pot fi prelevate dupa nastere. Inca din anul 1988 aceste celule au fost folosite pentru a trata boala Gunther, sindromul Hunter, sindromul Hurler, leucemia limfoblastica acuta si alte afectiuni in special ale copiilor. In ziua de azi, in SUA exista banci care accepta donatiile parintilor de cordoane ombilicale. Aceste celule sunt colectate dupa nastere prin sustragerea sangelui ramas la nivelul venei ombilicale. Acest sange este imediat analizat pentru a detecta diferiti agenti infectiosi si pentru a determina tipul tesutului. Este depozitat in nitrogen lichid pana in momentul folosirii. Atunci cand celulele provin de la un donor diferit de cel ce va beneficia de aceasta terapie poarta numele de tratament allogenic, cand provin de la acelasi pacient este denumit autolog si cand este colectat de la indivizi identici (ex: gemeni monozigoti), singenic.
Celulele stem prezinta subiectul unui numar din ce in ce mai mare de cercetari, publicatii si conferinte care prezinta noi posibile utilizari sau perfectionari ale unor metode de folosire ale acestei terapii.
Una din afectiunile importante pentru care descope rirea si folosirea celulelor stem a adus o urma de spe ranta este SIDA. Un studiu publicat in iunie anul acesta de cercetatorii de la UCLA AIDS Institute si Institute for Stem Cell Biology and Medicine sustine ca este posibila convertirea celulelor embrionare umane in celule stem formatoare de celule sanguine care se pot diferentia in limfocite T helper. In studiul lor, cercetatorii au cultivat celule stem umane, care au fost incubate pe un suport de celule din maduva osoasa de soarece. Acestea au dus la convertirea celulelor embrionare in celulele formatoare de celule sanguine
Aceste celule au fost apoi injectate intr-un timus uman care in schimb a dus la transformarea celulelor formatoare de celule sanguine in limfocite T.Aceste cercetari sustin ca acest mod de te rapie poate fi folosit si pentru alte boli care implica celulele T sau sistemul imun, cum ar fi deficitul imun sever combinat sau boala "bubble boy" (boala in care pacientul este lipsit total de sistemul imun, acesta fiind nevoit sa traiasca toata viata intr-un mediu antiseptic).
Cercetatorii de la Stanford University School of Medicine au facut un prim pas in cresterea vaselor de sange din celule stem, care eventual ar putea fi transplantate in organisme vii. In ziua de azi bolile cardiovasculare ocupa un loc fruntas printre cauzele de mortalitate in randul oamenilor, astfel, inlocuirea vaselor de sange ar putea salva multe vieti. Pentru eliminarea pro blemei impuse de rejectia imuna, s-a propus ca aceste vase sa se dezvolte din celulele stem ale primitorului.
Ingineria tesuturilor si cresterea de organe si tesuturi in afara corpului a dus la transplantarea cu succes a unei varietati de tesuturi umane, incluzand piele si cornee. Foarte recent, cercetatorii de la Wake Forest University din Winston-Salem, N.C., au reusit cu succes transplantarea de vezica urinara crescuta in laborator la sapte copii.
Boli in care se incearca aplicarea terapiei cu celule stem:1. afectiuni hematologice: leucemii, mielom multiplu, anemie cu celule falciforme
2. afectiuni autoimune: lupus eritematos sistemic, boala Crohn
3. afectiuni cu deficiente imune: deficitul sever imun combinat, Wiscott- Aldrich
4. afectiuni cardiovasculare: ischemia miocardica
5. boli hepatice: insuficienta hepatica
6.afectiuni metabolice: diabet, osteoporoza, boala Gaucher
7.afectiuni musculoscheletale: distrofia musculara Duchenne
8.afectiuni neurologice: boala Parkinson
Un exemplu de terapie cu celule stem folosita in practica medicala in ziua de azi este transplantul de maduva hematogena care foloseste celule stem hematopoietice.
Descoperirea metodelor de izolare a celulelor stem a adus o noua speranta si in tratamentul diabetului de tip 1 si poate chiar si a celui de tip 2. Teoretic, celulele stem pot fi cultivate si coaxate spre producerea de insule pancreatice producatoare de insulina. Aceste culturi ar trebui manipulate astfel incat sa evite sistemul imun al organismului primitor pentru a nu fi respinse.
Am descris aici numai o mica parte din posibilele viitoare utilizari ale terapiei cu celulele stem. Dar acest tratament este inca departe de a fi pus la punct. Vor mai fi necesari ani multi de cercetari pana cand aceasta metoda sa fie incercata si la oameni.
In functie de capacitatea lor replicativa si de potentialul de diferentiere, celulele stem au fost clasificate in:
1. Celule stem totipotente. Sunt produse prin fuziunea unui ovocit cu un spermatozoid. Tot celule totipotente sunt si cele aparute dupa primele diviziuni ale ovocitului fecundat. Acestea se pot diferentia in orice tip de celula, sunt capabile sa formeze o placenta si un embrion intreg;
2. Celule stem pluripotente. Sunt descendente ale celulelor totipotente. Se pot diferentia in toate tipurile celulare, cu exceptia celulelor totipotente. Sunt capabile sa formeze tesuturi derivate din toate cele trei foite embrionare (endoderm, mezoderm si ectoderm);
3. Celule stem multipotente. Sunt celule care produc celulele dintr-o singura familie, progenitori ai celulelor din diferite te suturi (ex:celulele stem hematopoietice se vor diferentia in celulele sanguine: hematii, celule albe, trombocite etc). Au un potential regenerativ imens si isi reinnoiesc continuu populatiile celulare;
4. Celule stem unipotente. Aceste celule pot produce un singur tip de celule, dar au proprietatea de a se reinnoi, ceea ce le diferentiaza de celulele non-stem.
Sursele de celule stem pot fi : organismul adult, celulele embrionare, celulele canceroase sau de la nivelul cordonului ombilical.
Celulele stem din organismele mature sunt celule nediferentiate gasite la nivelul diferitelor tesuturi si care de obicei sunt celule multipotente. Sunt mai corect denumite celule stem somatice pentru ca se pot gasi si la copii si la nivelul cordonului ombilical. O categorie aparte a atras atentia cercetatorilor: celulele numite spore-like. Sunt prezente in toate tesuturile si par a fi capabile sa supravietuiasca perioade lungi de timp in conditii severe de mediu.
Celulele stem embrionare sunt celule obtinute dintr-un embrion uman in faza timpurie a diferentierii (numit si blastocit, embrion ce este format din 50-150 de celule). Aceste celule sunt pluripotente. Cercetarile ce necesita celule embrionare umane sunt controversate, pentru ca, de obicei, pentru a initia o linie celulara cu celule stem este nevoie de distrugerea unui embrion.
Celulele stem canceroase apar prin transformarea maligna a celulelor stem adulte si par a fi sursa unor tumori, fiind responsabile si de metastazele si recaderile bolii. Rolul celulelor stem in etiologia diferitelor tumori se afla sub investigatii intense.
Celulele stem din cordonul ombilical sunt derivate din sangele din placenta si vasele ombilicale si pot fi prelevate dupa nastere. Inca din anul 1988 aceste celule au fost folosite pentru a trata boala Gunther, sindromul Hunter, sindromul Hurler, leucemia limfoblastica acuta si alte afectiuni in special ale copiilor. In ziua de azi, in SUA exista banci care accepta donatiile parintilor de cordoane ombilicale. Aceste celule sunt colectate dupa nastere prin sustragerea sangelui ramas la nivelul venei ombilicale. Acest sange este imediat analizat pentru a detecta diferiti agenti infectiosi si pentru a determina tipul tesutului. Este depozitat in nitrogen lichid pana in momentul folosirii. Atunci cand celulele provin de la un donor diferit de cel ce va beneficia de aceasta terapie poarta numele de tratament allogenic, cand provin de la acelasi pacient este denumit autolog si cand este colectat de la indivizi identici (ex: gemeni monozigoti), singenic.
Celulele stem prezinta subiectul unui numar din ce in ce mai mare de cercetari, publicatii si conferinte care prezinta noi posibile utilizari sau perfectionari ale unor metode de folosire ale acestei terapii.
Una din afectiunile importante pentru care descope rirea si folosirea celulelor stem a adus o urma de spe ranta este SIDA. Un studiu publicat in iunie anul acesta de cercetatorii de la UCLA AIDS Institute si Institute for Stem Cell Biology and Medicine sustine ca este posibila convertirea celulelor embrionare umane in celule stem formatoare de celule sanguine care se pot diferentia in limfocite T helper. In studiul lor, cercetatorii au cultivat celule stem umane, care au fost incubate pe un suport de celule din maduva osoasa de soarece. Acestea au dus la convertirea celulelor embrionare in celulele formatoare de celule sanguine
Aceste celule au fost apoi injectate intr-un timus uman care in schimb a dus la transformarea celulelor formatoare de celule sanguine in limfocite T.Aceste cercetari sustin ca acest mod de te rapie poate fi folosit si pentru alte boli care implica celulele T sau sistemul imun, cum ar fi deficitul imun sever combinat sau boala "bubble boy" (boala in care pacientul este lipsit total de sistemul imun, acesta fiind nevoit sa traiasca toata viata intr-un mediu antiseptic).
Cercetatorii de la Stanford University School of Medicine au facut un prim pas in cresterea vaselor de sange din celule stem, care eventual ar putea fi transplantate in organisme vii. In ziua de azi bolile cardiovasculare ocupa un loc fruntas printre cauzele de mortalitate in randul oamenilor, astfel, inlocuirea vaselor de sange ar putea salva multe vieti. Pentru eliminarea pro blemei impuse de rejectia imuna, s-a propus ca aceste vase sa se dezvolte din celulele stem ale primitorului.
Ingineria tesuturilor si cresterea de organe si tesuturi in afara corpului a dus la transplantarea cu succes a unei varietati de tesuturi umane, incluzand piele si cornee. Foarte recent, cercetatorii de la Wake Forest University din Winston-Salem, N.C., au reusit cu succes transplantarea de vezica urinara crescuta in laborator la sapte copii.
Boli in care se incearca aplicarea terapiei cu celule stem:1. afectiuni hematologice: leucemii, mielom multiplu, anemie cu celule falciforme
2. afectiuni autoimune: lupus eritematos sistemic, boala Crohn
3. afectiuni cu deficiente imune: deficitul sever imun combinat, Wiscott- Aldrich
4. afectiuni cardiovasculare: ischemia miocardica
5. boli hepatice: insuficienta hepatica
6.afectiuni metabolice: diabet, osteoporoza, boala Gaucher
7.afectiuni musculoscheletale: distrofia musculara Duchenne
8.afectiuni neurologice: boala Parkinson
Un exemplu de terapie cu celule stem folosita in practica medicala in ziua de azi este transplantul de maduva hematogena care foloseste celule stem hematopoietice.
Descoperirea metodelor de izolare a celulelor stem a adus o noua speranta si in tratamentul diabetului de tip 1 si poate chiar si a celui de tip 2. Teoretic, celulele stem pot fi cultivate si coaxate spre producerea de insule pancreatice producatoare de insulina. Aceste culturi ar trebui manipulate astfel incat sa evite sistemul imun al organismului primitor pentru a nu fi respinse.
Am descris aici numai o mica parte din posibilele viitoare utilizari ale terapiei cu celulele stem. Dar acest tratament este inca departe de a fi pus la punct. Vor mai fi necesari ani multi de cercetari pana cand aceasta metoda sa fie incercata si la oameni.
TRANSPLANTURI
Din textele tuturor documentelor internationale referitoare la drepturile omului se desprind cateva idei calauzitoare, cum ar fi: corpul omenesc este sacru, intangibil, trebuie respectat, atat in timpul vietii, cat si dupa moarte si nu poate sa faca obiectul nici unui comert, insa transplantul de organe trebuie conceput si realizat ca un gest suprem de daruire a omului catre om, un act al unui om care, desi cu drepturi inalienabile asupra corpului sau, este un membru al societatii si, prin aceasta, poate aduce un serviciu semenului sau, dar in conditiile unei generozitati sanatoase si rezonabile.
Din punct de vedere stiintific se face o diferenta intre “grefa”, operatia care se refera la transpunerea si aplicarea in alte zone ale corpului a unor fragmente provenind de la aceeasi persoana, si “transplant”, care implica nu numai o operatie de suprafata, dar si restabilirea curentului sanguin. Prin “autotransplant” se intelege situatia transferului unui organ in corpul aceleiasi persoane, cum ar fi, de pilda, transferul rinichiului intr-o zona mai joasa.
Din punct de vedere medical se mai face distinctia intre grefa isogenica (transplantarea intre persoane gemene), alogrefa sau grefa alogenica (transplantul intre indivizi apartinand aceleiasi specii), grefa xenogenica sau heterotransplant, reprezentand transplantul intre animale de specii diferite.
Daca analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca din a doua jumatate a secolului al XX-lea, aceste operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in 1959 transplantul de organe intre gemeni parea singurul posibil. Cu timpul, experientele au demonstrat posibilitatea realizarii unor transplanturi de rinichi intre veri primari, in general numarul transplanturilor de rinichi fiind destul de mare si operatiile efectuandu-se cu succes.
In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost autorizate, de regula, in cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a operatiei neimpietand asupra sanatatii donatorului. In cazul celorlalte transplanturi de organe s-a recurs la prelevarea unor organe de la cadavre.
Deci, esentiala pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A. (identice sau asemanatoare).
La noi in tara, primul transplant renal a fost efectuat la Spitalul Fundeni, de catre profesorul doctor Eugen Proca, in 1980, primul transplant renal, iar in anul 1981, la Spitalul Judetean Timisoara, o echipa de medici condusa de doctorul Petru Dragan a efectuat primul transplant cu un rinichi luat de la un cadavru.
Prin “prelevare” se intelege recoltarea de tesuturi si/sau organe umane sanatoase morfologic si functional, in vederea realizarii unui transplant.
“Transplantul” de tesuturi si/sau organe umane reprezinta acea activitate medicala complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise, morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase. “Donatorul” este subiectul in viata sau subiectul in stare de moarte cerebrala, compatibil genetic cu potentialul primitor care, in scop terapeutic, doneaza tesuturi si/sau organe umane. “Primitor” este subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant.
Cu privire la prelevarea de organe de la persoane vii, legea franceza impune protectia donatorului, care trebuie sa actioneze dezinteresat si sa consimta expres, existand numeroase garantii procedurale in acest sens. Scopul donatiei trebuie sa vizeze un interes terapeutic direct al primitorului, care poate fi un parinte al donatorului, un copil, frate sau, in cazuri extreme, sotul. Consimtamantul donatorului trebiue sa fie expres si sa fie exprimat dupa avertizarea acestuia asupra tuturor implicatiilor.
Din punct de vedere stiintific se face o diferenta intre “grefa”, operatia care se refera la transpunerea si aplicarea in alte zone ale corpului a unor fragmente provenind de la aceeasi persoana, si “transplant”, care implica nu numai o operatie de suprafata, dar si restabilirea curentului sanguin. Prin “autotransplant” se intelege situatia transferului unui organ in corpul aceleiasi persoane, cum ar fi, de pilda, transferul rinichiului intr-o zona mai joasa.
Din punct de vedere medical se mai face distinctia intre grefa isogenica (transplantarea intre persoane gemene), alogrefa sau grefa alogenica (transplantul intre indivizi apartinand aceleiasi specii), grefa xenogenica sau heterotransplant, reprezentand transplantul intre animale de specii diferite.
Daca analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca din a doua jumatate a secolului al XX-lea, aceste operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in 1959 transplantul de organe intre gemeni parea singurul posibil. Cu timpul, experientele au demonstrat posibilitatea realizarii unor transplanturi de rinichi intre veri primari, in general numarul transplanturilor de rinichi fiind destul de mare si operatiile efectuandu-se cu succes.
In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost autorizate, de regula, in cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a operatiei neimpietand asupra sanatatii donatorului. In cazul celorlalte transplanturi de organe s-a recurs la prelevarea unor organe de la cadavre.
Deci, esentiala pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A. (identice sau asemanatoare).
La noi in tara, primul transplant renal a fost efectuat la Spitalul Fundeni, de catre profesorul doctor Eugen Proca, in 1980, primul transplant renal, iar in anul 1981, la Spitalul Judetean Timisoara, o echipa de medici condusa de doctorul Petru Dragan a efectuat primul transplant cu un rinichi luat de la un cadavru.
Prin “prelevare” se intelege recoltarea de tesuturi si/sau organe umane sanatoase morfologic si functional, in vederea realizarii unui transplant.
“Transplantul” de tesuturi si/sau organe umane reprezinta acea activitate medicala complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise, morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase. “Donatorul” este subiectul in viata sau subiectul in stare de moarte cerebrala, compatibil genetic cu potentialul primitor care, in scop terapeutic, doneaza tesuturi si/sau organe umane. “Primitor” este subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant.
Cu privire la prelevarea de organe de la persoane vii, legea franceza impune protectia donatorului, care trebuie sa actioneze dezinteresat si sa consimta expres, existand numeroase garantii procedurale in acest sens. Scopul donatiei trebuie sa vizeze un interes terapeutic direct al primitorului, care poate fi un parinte al donatorului, un copil, frate sau, in cazuri extreme, sotul. Consimtamantul donatorului trebiue sa fie expres si sa fie exprimat dupa avertizarea acestuia asupra tuturor implicatiilor.
luni, 12 aprilie 2010
ROLUL REAL AL ANTIBIOTICELOR
Antibioticile sunt substante chimice organice produse de microorganisme sau obtinute prin sinteza sau semisinteza care in doze foarte mici, inhiba dezvoltarea microorganismelor patogene. Dupa descoperirea microbilor de Pasteur, s-a observat ca unele specii microbiene se apara de alte specii prin elaborarea unor substante chimice nocive. Acest fenomen este numit antibioza, iar substantele chimice rezultate din metabolismul celular vii poarta numele de antibiotic.
S-au propus urmatoarele criterii de clasificare:
1. Dupa originea microorganismului producator:
- antibiotice produse de bacterii - gramicidina - bacitracina - polimixinele
- antibiotice produse de actinomicete:
- streptomicina
- neomicima
- kanamicina
- nistatina
- antibiotice produse de fungi
- penicilina
- grizeofulvina
2. Dupa structura chimica:
- antibiotice cu structura alifatica, aromatica
- heterociclica
3. Dupa biogeneza:
- antibiotice derivate de aminoacizi
- din unitati acetat - din glucide
4. Dupa actiunea farmacologica:
- antibiotice antibacteriene
- antibiotice antituberculoase
- antibiotice antivirotice
- antibiotice anticanceroase
- antibiotice antifungice
Stam cateodata si ne intrebam daca nu cumva antibioticele ne sunt dusmani si nu prieteni. Aflati insa ca intrebuintarea necorespunzatoare a acestora are si efecte negative.
La început, antibioticele au avut efecte spectaculoase, dar utilizarea lor nechibzuită cu cel mai mic prilej, fără a ţine cont de avizul doctorului, s-a dovedit a fi foarte periculoasă. Antibioticele pot provoca efecte alergice, accidente sangvine, manifestate prin anemii uşoare, pot să provoace scăderea numărului de globule albe. Cea mai agresivă dintre antibiotice, conform părerii dr. G. Bickel este streptomicina. Apar cazuri de letargie, probleme respiratorii, pierderea echilibrului, auzului. S-au constatat cazuri de surzenie totală. Antibioticele au efecte toxice renale, pot provoca accidente nervoase, accese de epilepsie. Asocierea penicilinei cu streptomicina poate provoca enterocolite, distrugerea florei intestinale. S-a constatat că penicilina este răspunzătoare de alergii, iar cloromfenicolul de tulburări sangvine. Folosirea abuzivă a antibioticelor şi în mod succesiv poate duce în timp la afecţiuni degenerative şi chiar la cancer. Antibioticele nu ar trebui folosite decât în caz de necesitate absolută este concluzia dr. Jean Valnet.
S-au propus urmatoarele criterii de clasificare:
1. Dupa originea microorganismului producator:
- antibiotice produse de bacterii - gramicidina - bacitracina - polimixinele
- antibiotice produse de actinomicete:
- streptomicina
- neomicima
- kanamicina
- nistatina
- antibiotice produse de fungi
- penicilina
- grizeofulvina
2. Dupa structura chimica:
- antibiotice cu structura alifatica, aromatica
- heterociclica
3. Dupa biogeneza:
- antibiotice derivate de aminoacizi
- din unitati acetat - din glucide
4. Dupa actiunea farmacologica:
- antibiotice antibacteriene
- antibiotice antituberculoase
- antibiotice antivirotice
- antibiotice anticanceroase
- antibiotice antifungice
Stam cateodata si ne intrebam daca nu cumva antibioticele ne sunt dusmani si nu prieteni. Aflati insa ca intrebuintarea necorespunzatoare a acestora are si efecte negative.
La început, antibioticele au avut efecte spectaculoase, dar utilizarea lor nechibzuită cu cel mai mic prilej, fără a ţine cont de avizul doctorului, s-a dovedit a fi foarte periculoasă. Antibioticele pot provoca efecte alergice, accidente sangvine, manifestate prin anemii uşoare, pot să provoace scăderea numărului de globule albe. Cea mai agresivă dintre antibiotice, conform părerii dr. G. Bickel este streptomicina. Apar cazuri de letargie, probleme respiratorii, pierderea echilibrului, auzului. S-au constatat cazuri de surzenie totală. Antibioticele au efecte toxice renale, pot provoca accidente nervoase, accese de epilepsie. Asocierea penicilinei cu streptomicina poate provoca enterocolite, distrugerea florei intestinale. S-a constatat că penicilina este răspunzătoare de alergii, iar cloromfenicolul de tulburări sangvine. Folosirea abuzivă a antibioticelor şi în mod succesiv poate duce în timp la afecţiuni degenerative şi chiar la cancer. Antibioticele nu ar trebui folosite decât în caz de necesitate absolută este concluzia dr. Jean Valnet.
VACCINURILE
Vaccinarea este o metodă de imunizare activă profilactică împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin.
Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprietăţi antigenice, care declanşează apariţia răspunsului imun la organismele supuse vaccinării.
Protecţia imunologică se instalează după interval de timp variabil de la inoculare (săptămâni, luni), în funcţie de vaccin, şi este de lungă durată (ani).
Vaccinarea şi termenul de vaccin au fost introduse în medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin, împotriva variolei.
În prezent toate ţările şi-au elaborat propriile scheme naţionale de vaccinare împotriva bolilor infecţioase. În România, vaccinarea copiilor începe de la vârsta de 2 ore, cu administrarea primei doze de vaccin împotriva hepatitei B.
Vaccinoprofilaxia se poate realiza:
-în cadru organizat, prin campanii de vaccinare înscrise în programele obligatorii de imunizare din fiecare ţară
-în situaţia declanşării unor focare infecto-contagioase ale căror boli beneficiază de un vaccin corespunzător
-opţional, pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de imunizare.
Vaccinări cu obligativitate generală sunt:
-Vaccinarea BCG (bacilul Calmette Guerin) impotriva tuberculozei
-Vaccinarea DiTePer (împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive)
-Vaccinarea DT (împotriva difteriei şi tetanosului)
-Vaccinarea antipolio (împotriva celor 3 tipuri de virus polio)
-Vaccinarea antihepatită B
-Vaccinarea ROR (împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei)
Reacţii adverse şi efecte secundare postvaccinale
Orice incident medical care poate fi asociat temporal cu o vaccinare este o reacţie adversă postvaccinală. Legătura temporală între vaccinare şi efectul advers nu implică obligatoriu o relaţie cauzală. În funcţie de cauza lor, reacţiile adverse pot fi:
-Reacţii induse de vaccin: sunt efecte asociate cu proprietăţile intrinseci ale vaccinului şi cu răspunsul individual al organismului vaccinat, care din punct de vedere biologic, nu este de aşteptat să se producă în absenţa vaccinării.
-Reacţii potenţate de vaccin (reacţii care se pot produce şi în alte situaţii, la organismele susceptibile, dar care sunt precipitate de vaccinare)
-Defecte de fabricaţie sau erori de manipulare (vicii de producţie, manipulare sau administrare)
-Coincidenţe (reacţii care apar după administrarea unui vaccin, fără a se putea stabili o relaţie cauzală).
Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprietăţi antigenice, care declanşează apariţia răspunsului imun la organismele supuse vaccinării.
Protecţia imunologică se instalează după interval de timp variabil de la inoculare (săptămâni, luni), în funcţie de vaccin, şi este de lungă durată (ani).
Vaccinarea şi termenul de vaccin au fost introduse în medicină de medicul generalist englez Edward Jenner, în anul 1796, cu ocazia descoperirii primului vaccin, împotriva variolei.
În prezent toate ţările şi-au elaborat propriile scheme naţionale de vaccinare împotriva bolilor infecţioase. În România, vaccinarea copiilor începe de la vârsta de 2 ore, cu administrarea primei doze de vaccin împotriva hepatitei B.
Vaccinoprofilaxia se poate realiza:
-în cadru organizat, prin campanii de vaccinare înscrise în programele obligatorii de imunizare din fiecare ţară
-în situaţia declanşării unor focare infecto-contagioase ale căror boli beneficiază de un vaccin corespunzător
-opţional, pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de imunizare.
Vaccinări cu obligativitate generală sunt:
-Vaccinarea BCG (bacilul Calmette Guerin) impotriva tuberculozei
-Vaccinarea DiTePer (împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive)
-Vaccinarea DT (împotriva difteriei şi tetanosului)
-Vaccinarea antipolio (împotriva celor 3 tipuri de virus polio)
-Vaccinarea antihepatită B
-Vaccinarea ROR (împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei)
Reacţii adverse şi efecte secundare postvaccinale
Orice incident medical care poate fi asociat temporal cu o vaccinare este o reacţie adversă postvaccinală. Legătura temporală între vaccinare şi efectul advers nu implică obligatoriu o relaţie cauzală. În funcţie de cauza lor, reacţiile adverse pot fi:
-Reacţii induse de vaccin: sunt efecte asociate cu proprietăţile intrinseci ale vaccinului şi cu răspunsul individual al organismului vaccinat, care din punct de vedere biologic, nu este de aşteptat să se producă în absenţa vaccinării.
-Reacţii potenţate de vaccin (reacţii care se pot produce şi în alte situaţii, la organismele susceptibile, dar care sunt precipitate de vaccinare)
-Defecte de fabricaţie sau erori de manipulare (vicii de producţie, manipulare sau administrare)
-Coincidenţe (reacţii care apar după administrarea unui vaccin, fără a se putea stabili o relaţie cauzală).
DROGURILE
Oamenii primesc droguri pentru a-si schimba gândirea, comportamentul si simturile. Aceste feluri de substante se numesc psihoactive si includ alcoolul si tutunul, la fel si drogurile naturale si produse. În trecut, majoritatea drogurilor folosite erau produse din plante naturale, asa ca tufa de coca pentru cocaina, opiu de mac pentru heroina si cannabis pentru hasis si marijuana. Mai recent, drogurile ca extazi sau LSD au început a fi produse pe cale sintetica de variate întreprinderi chimice.
Care sunt efectele? Toate drogurile pot fi clasificate în trei categorii: Depresantele (spre exemplu heroina, barbiturate) sunt sedative care actioneaza asupra sistemului nervos. Relaxarea artificiala si usurarea de la neliniste si stres mintal tinde sa produca dependenta psihologica si renuntarea de la utilizarea lor este problematica. Dependenta poate duce la supradozare acuta, care la rândul sau poate cauza moartea din cauza depresiei respiratorii.Stimulantele (spre exemplu cocaina, crackul, amfetamine) sunt agenti care activeaza, sporesc sau maresc activitatea neurala. În primul rând ei cauzeaza frisoane, dureri de cap, hipertensiune si batai de inima sporite. Efectele de lunga durata sunt greata, insomnia, pierderea greutatii, convulsii si depresia. Halucinogenele (spre exemplu marijuana, extazi, LSD) sunt un grup chimic divers care produce schimbari mintale profunde, cum ar fi euforia, nelinistea, distorsiunea senzoriala, halucinatii vivide, deluzii, paranoie si depresie. Nu exista drog ilicit, care ar putea fi considerat sigur. Într-un fel sau altul utilizarea substantelor psihoactive modifica functionarea normala a organismului uman si în termen lung, poate cauza daune serioase.
Care sunt beneficiile?Producerea ilicita de droguri si cererea pentru ele a indus prosperarea afacerilor ilegale – a unui non-business care poate compromite economiile si infirma statele. Traficarea drogurilor se afla în mâinile sindicatelor transnationale organizate criminale, care au luat avantaj de procesul de globalizare, pe timp ce masurile de lupta contra acestora au fost tergiversate.
În fiecare zi, pe tot cuprinsul globului pământesc, milioane de oameni folosesc droguri. În mod surprinzător, de cele mai multe ori, folosim droguri atunci când consumăm ceai sau cafea.
Care sunt efectele? Toate drogurile pot fi clasificate în trei categorii: Depresantele (spre exemplu heroina, barbiturate) sunt sedative care actioneaza asupra sistemului nervos. Relaxarea artificiala si usurarea de la neliniste si stres mintal tinde sa produca dependenta psihologica si renuntarea de la utilizarea lor este problematica. Dependenta poate duce la supradozare acuta, care la rândul sau poate cauza moartea din cauza depresiei respiratorii.Stimulantele (spre exemplu cocaina, crackul, amfetamine) sunt agenti care activeaza, sporesc sau maresc activitatea neurala. În primul rând ei cauzeaza frisoane, dureri de cap, hipertensiune si batai de inima sporite. Efectele de lunga durata sunt greata, insomnia, pierderea greutatii, convulsii si depresia. Halucinogenele (spre exemplu marijuana, extazi, LSD) sunt un grup chimic divers care produce schimbari mintale profunde, cum ar fi euforia, nelinistea, distorsiunea senzoriala, halucinatii vivide, deluzii, paranoie si depresie. Nu exista drog ilicit, care ar putea fi considerat sigur. Într-un fel sau altul utilizarea substantelor psihoactive modifica functionarea normala a organismului uman si în termen lung, poate cauza daune serioase.
Care sunt beneficiile?Producerea ilicita de droguri si cererea pentru ele a indus prosperarea afacerilor ilegale – a unui non-business care poate compromite economiile si infirma statele. Traficarea drogurilor se afla în mâinile sindicatelor transnationale organizate criminale, care au luat avantaj de procesul de globalizare, pe timp ce masurile de lupta contra acestora au fost tergiversate.
În fiecare zi, pe tot cuprinsul globului pământesc, milioane de oameni folosesc droguri. În mod surprinzător, de cele mai multe ori, folosim droguri atunci când consumăm ceai sau cafea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
