TRANSPLANTURI

Din textele tuturor documentelor internationale referitoare la drepturile omului se desprind cateva idei calauzitoare, cum ar fi: corpul omenesc este sacru, intangibil, trebuie respectat, atat in timpul vietii, cat si dupa moarte si nu poate sa faca obiectul nici unui comert, insa transplantul de organe trebuie conceput si realizat ca un gest suprem de daruire a omului catre om, un act al unui om care, desi cu drepturi inalienabile asupra corpului sau, este un membru al societatii si, prin aceasta, poate aduce un serviciu semenului sau, dar in conditiile unei generozitati sanatoase si rezonabile.
Din punct de vedere stiintific se face o diferenta intre “grefa”, operatia care se refera la transpunerea si aplicarea in alte zone ale corpului a unor fragmente provenind de la aceeasi persoana, si “transplant”, care implica nu numai o operatie de suprafata, dar si restabilirea curentului sanguin. Prin “autotransplant” se intelege situatia transferului unui organ in corpul aceleiasi persoane, cum ar fi, de pilda, transferul rinichiului intr-o zona mai joasa.
Din punct de vedere medical se mai face distinctia intre grefa isogenica (transplantarea intre persoane gemene), alogrefa sau grefa alogenica (transplantul intre indivizi apartinand aceleiasi specii), grefa xenogenica sau heterotransplant, reprezentand transplantul intre animale de specii diferite.
Daca analizam datele cu privire la transplanturi, observam ca din a doua jumatate a secolului al XX-lea, aceste operatii au luat o amploare deosebita. Astfel, pana in 1959 transplantul de organe intre gemeni parea singurul posibil. Cu timpul, experientele au demonstrat posibilitatea realizarii unor transplanturi de rinichi intre veri primari, in general numarul transplanturilor de rinichi fiind destul de mare si operatiile efectuandu-se cu succes.
In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost autorizate, de regula, in cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a operatiei neimpietand asupra sanatatii donatorului. In cazul celorlalte transplanturi de organe s-a recurs la prelevarea unor organe de la cadavre.
Deci, esentiala pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A. (identice sau asemanatoare).
La noi in tara, primul transplant renal a fost efectuat la Spitalul Fundeni, de catre profesorul doctor Eugen Proca, in 1980, primul transplant renal, iar in anul 1981, la Spitalul Judetean Timisoara, o echipa de medici condusa de doctorul Petru Dragan a efectuat primul transplant cu un rinichi luat de la un cadavru.
Prin “prelevare” se intelege recoltarea de tesuturi si/sau organe umane sanatoase morfologic si functional, in vederea realizarii unui transplant.
“Transplantul” de tesuturi si/sau organe umane reprezinta acea activitate medicala complexa care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si/sau organe umane compromise, morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase. “Donatorul” este subiectul in viata sau subiectul in stare de moarte cerebrala, compatibil genetic cu potentialul primitor care, in scop terapeutic, doneaza tesuturi si/sau organe umane. “Primitor” este subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant.
Cu privire la prelevarea de organe de la persoane vii, legea franceza impune protectia donatorului, care trebuie sa actioneze dezinteresat si sa consimta expres, existand numeroase garantii procedurale in acest sens. Scopul donatiei trebuie sa vizeze un interes terapeutic direct al primitorului, care poate fi un parinte al donatorului, un copil, frate sau, in cazuri extreme, sotul. Consimtamantul donatorului trebiue sa fie expres si sa fie exprimat dupa avertizarea acestuia asupra tuturor implicatiilor.